Evoluţia culturală

Cultura greco-romană, specifică Antichităţii clasice, începuse să evolueze în urma transformărilor de ansamblu petrecute în Imperiul roman, între altele şi datorită influenţei din ce în ce mai puternice a creştinismului. Dacă la început existau unii creştini intransigenţi care

susţineau că toate achiziţiile culturale păgâne sunt lipsite de valoare, pe măsură ce creştinismul atingea elitele s-a conturat concepţia care permitea valorificarea celor mai de seamă elemente ale culturii clasice. În secolele al II-lea şi al III-lea, intelectualii creştini, care beneficiaseră de o educaţie de tip greco-roman, trebuiau să dea replica în scrieri polemice unor adversari educaţi, de aceea, chiar atunci când fondul scrierilor lor este unul profund creştin, expresia formală este una clasică. Din secolul al IV-lea, o dată cu oficializarea creştinismului, convertirile ating cele mai diferite straturi ale societăţii, şi lucrările cu caracter creştin se adresează unor diferite categorii de public. În vreme ce Augustin compune opere teologice şi filosofice într-un stil de o eleganţă clasică, Ieronim alege în mod deliberat o latină simplă şi uşor de înţeles pentru a traduce Biblia (Vulgata) care trebuia să fie accesibilă tuturor.

Creştinarea nu a însemnat dispariţia totală şi definitivă a culturii păgâne. Intelectuali păgâni şi creştini coexistă o vreme de o manieră paşnică, întreţinând unii cu alţii relaţii de prietenie bazate pe respect reciproc, aşa cum ne demonstrează corespondenţa Sfântului Vasile din Caesareea cu retorul păgân Libanios. Creştinii însă au început în mod deliberat să selecteze acele elemente ale culturii clasice care nu intrau în contradicţie cu credinţa lor sau care le puteau fi de folos. Ieronim arăta într-o scrisoare că aşa cum în Vechiul Testament era permis evreilor să se căsătorească cu femei străine dacă le rădeau părul şi le tăiau unghiile, tot aşa şi creştinii pot prelua elementele culturii păgâne purificate de tot ce e idolatru sau imoral.

Istoria primelor secole creştine este marcată deci de efortul de a păstra elementele judecate valoroase, dar şi de a distruge sau pur şi simplu de a ignora ceea ce intra în contradicţie cu noua credinţă. În paralel, se produc unele transformări care pot fi puse numai parţial pe seama creştinismului, deşi acesta infuzează şi influenţează toate palierele vieţii sociale.