Imperiul German 1933-1945

Germania nazistă, Germania hitleristă, Germania fascistă și al Treilea Reich (al Treilea Imperiu, Imperiul German 1933-1945) desemnează toate statul german în perioada anilor 1933 - 1945, când țara a stat sub controlul ferm al partidului totalitar nazist NSDAP - Partidului Muncitoresc German Național-Socialist - și a fost condusă de regimul dictatorial al liderului nazist, Adolf Hitler, denumit de germani în acea perioadă „der Führer”, în traducere „Conducătorul”.

„Al Treilea Reich” este traducerea termenului german Drittes Reich și este folosit ca sinonim pentru Germania nazistă. Termenul se referă mai mult la statul nazist și guvernarea lui monopartită decât la țara și poporul ei. Termenul a fost folosit pentru prima oară în 1922, ca titlu de carte, de către scriitorul conservator Arthur Moeller van den Bruck. A fost adoptat de propaganda nazistă, care considera Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană ca primul Reich, Imperiul German dintre anii 1871–1918 ca pe cel de-al doilea, și propriul lor regim ca pe cel de-al treilea. Numerotare a fost făcută și pentru a sugera reîntoarcerea la vechea glorie germană, odată cu abolirea Republicii de la Weimar din 1919-1933. Cucerirea puterii de către naziști a fost un proces complex.

Cel de-al Treilea Reich s-a supranumit „Reich-ul milenar” (sau „Reich-ul de o mie de ani”), întrucât conducătorii naziști voiau astfel să propage ideea că ideologia și puterea nazistă sunt invincibile, vor dura chiar și 1000 de ani, aidoma Sfântului Imperiu Roman (Imperiul romano-german). Partidul nazist (NSDAP) a combinat simbolurile tradiționale germane cu simbolurile naziste în încercarea de a forța percepția că toate erau identice. Astfel, Partidul nazist a folosit termenul de „Al Treilea Reich” sau „Reich-ul milenar” pentru a face legătura dintre așa-numitul trecut glorios și viitorul, care se sugera că urma să fie de asemeni glorios. În momentele sale de glorie, cel de-al TreileaReich controla cea mai mare parte a Europei. Totuși, din cauza înfrângerilor suferite în 1944 pe frontul de răsărit din partea Uniunii Sovietice, și pe frontul de vest din partea aliaților anglo-americani, în Al Doilea Război Mondial, „Reich-ul milenar” nu a rezistat decât 12 ani, din 1933 până în 1945. Datorită acestei durate scurte unii istorici numesc Germania nazistă și „Reich-ul de 12 ani”. Există dovezi că Hitler nu agrea denumirea Drittes Reich, datorită faptului că ar fi sugerat o poziție inferioară predecesorilor săi.

Pe durata celor 12 ani cât au fost la putere, naziștii au trimis armate importante de-a lungul și de-a latul Europei continentale, excepție făcând Elveția, Spania, Portugalia, Andora, Vaticanul, Suedia și zonele din preajma Munților Urali. Acțiunile belicoase au avut menirea creării Germaniei Mari, cu capitala la Berlin, redenumită Welthauptstadt Germania („Germania, capitala lumii”). Noua Germanie urma să cuprindă între granițele ei pe toți aparteneții la Herrenrasse (cetățenii de origine germană "pură"). Acestă politică s-a soldat prin exterminarea a aproximativ 11 milioane de oameni de diverse etnii și categorii social-politice: evrei, rromi, opozanți politici (liberali, comuniști ș.a.), marginalizați ai societății (handicapați, homosexuali), în plus zeci de milioane de combatanți și civili din zonele de lupte au căzut victime ale războiului declanșat și purtat de naziști.

Al Doilea Război Mondial

în 1939 acțiunile germane au dus la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa. Polonia, Franța, Danemarca, Norvegia, Belgia și Olanda au fost invadate. La început, Anglia nu a putut face mult pentru a-i ajuta aliații europeni, iar Germania a supus Marea Britanie unui bombardament aerian intens pe durata bătăliei Angliei. După invadarea Greciei și a nordului Africii, Germania a atacat Uniunea Sovietică în 1941, și a declarat război și SUA după ataculjaponez asupra bazei navale de la Pearl Harbor, Hawaii, din același an.

Persecutarea minorităților a continuat atât în Germania cât și în teritoriile ocupate sau dependente. Din 1941 evreilor li s-a impus purtarea în public a unui ecuson cu steaua lui David pe fond galben cusut pe haine. Evreii au fost mutați în majoritate în ghetouri, unde au fost izolați de restul populației. În ianuarie1942, la Conferința de la Wannsee, sub conducerea lui Reinhard Heydrich, a fost schițată așa-zisa „Soluția finală a problemei evreiești” (Endlösung der Judenfrage) din Europa. Din acest moment până la terminarea războiului, aproximativ șase milioane de evrei, dar și alții (homosexuali, slavi, prizonieri politici), au fost exterminați în mod sistematic, și peste zece milioane de oameni au fost reduși cu forța la starea de sclavi. Acest genocid este denumit Holocaust, iar în limba ebraică Șoa. Germanii foloseau termenul eufemistic Endlösung — „soluție finală”. Mii de oameni erau transportați zilnic în lagărele de exterminare(supranumite și „fabricile morții”) sau în lagărele de concentrare (Konzentrationslager, abreviat oficial KL și postbelic KZ, pronunțat ca-țet). Lagărele de concentrare (unele dintre ele foste centre de detenție transformate mai apoi în uzine pentru uciderea în masă) aveau facilităti pentru exploatarea muncii de sclavi a întemnițaților și pentru asasinarea condamnaților și distrugerea rămășițelor lor. Intenția a fost mai întâi internarea în lagărele de concentrare, de unde internații urmau să fie mutați și uciși în lagărele de exterminare din Răsărit (Polonia ș.a.).

În paralel cu Holocaustul, naziștii au dus o politică dură de cucerire, colonizare și exploatare a teritoriilor capturate de la Uniunea Sovietică și de la Polonia și a populației lor slave, ca parte a Generalplan Ost (planul general pentru est). Conform estimărilor, 20 de milioane de civili sovietici, 3 milioane de polonezi ne-evrei și 7 milioane de soldați ai Armatei Roșii au fost uciși în ceea ce rușii au numit Marele război pentru apărarea Patriei. Planul nazist era să extindăLebensraum („spațiul vital”) german spre est, dar pretextul lor oficial era acela al apărării civilizației occidentale împotriva bolșevismului.

Începând cu februarie 1943, după victoria de la Stalingrad, sovieticii au început o puternică contraofensivă împotriva armatelor germane, obținând în luna iulie o altă izbândă răsunătoare în bătălia de tancuri de la Kursk-Oriol. Până în februaruie 1944, armatele naziste au fost forțate să se retragă spre vest, până la fosta graniță a Poloniei, dând speranțe că războiul se va termina curând. Aliații au deschis în cele din urmă un al doilea front în Normandia în iunie 1944, dar sovieticii reușiseră deja să întoarcă soarta războiului împotriva naziștilor, în principal datorită eforturilor lor umane, cu numai aproximativ 5 - 15 % din materialele de aprovizionare venite din vest. Trupele sovietice care avansau spre vest au făcut joncțiunea cu cele ale aliaților lor occidentali pe fluviul Elba la 26 aprilie 1945 în dreptul localității Torgau.

La 30 aprilie 1945, cum sovieticii pătrunseseră până în centrul capitalei Berlin, Hitler s-a sinucis. În perioada 4 – 8 mai 1945, forțele armate germane s-au predat necondiționat. Acesta a fost sfârșitul celui de-al doilea război mondial în Europa și, odată cu crearea Comisiei Aliate de Control la 5 iunie1945, cele patru Puteri Aliate „și-au asumat suprema autoritate în ceea ce privește Germania” (Declarația cu privire la înfrângerea Germaniei, Departamentul de Stat al SUA, Seria "Tratate și alte acte internaționale" nr. 1520).

Consecințe

Puterile victorioase au împărțit Germania mai întâi în 4 zone de ocupație. La Conferința de la Potsdam granițele germane din zona sovietică de ocupație au fost mutate către vest, cea mai mare parte a teritoriului fiind dată Poloniei, ca o compensație pentru pierderea teritoriilor răsăritene poloneze în favoarea Uniunii Sovietice. Aproximativ jumate din Prusia Orientală germană a fost anexată de către URSS, zonă numită în zilele noastre Kaliningrad.Exodul germanilor din Europa Răsăriteană, care a fost inițiat de Pactul Molotov-Ribbentrop, a fost terminat după război, când practic toți germanii dinEuropa Centrală au fost "reașezați" (alungați) la vest de linia Oder-Neisse, mutare care a afectat aproximativ 17 milioane de etnici germani. Zonele de ocupație franceză, americană și engleză au devenit mai târziu Germania de Vest, în timp ce zona sovietică a devenitGermania Răsăriteană comunistă. Germania de Vest s-a refăcut din punct de vedere economic până la sfârșitul anilor ’60, proces denumitWirtschaftswunder – "miracol economic", în principal datorită ajutorului economic american primit prin Planul Marshall, în timp ce Estul s-a refăcut mai încet sub comunism, în mare parte datorită reparațiilor de război plătite Uniunii Sovietice și ca efect al economiei planificate centralizate.

După război, mai mulți lideri naziști care au supraviețuit războiului au fost puși sub acuzare de Tribunalul Aliat la Procesele de la Nürnbergpentru crime împotriva umanității. O mică parte dintre ei au fost condamnați la moarte și au fost executați, dar cei mai mulți au fost eliberați după cel mult 10 ani de închisoare, invocându-se motive medicale sau vârsta înaintată. În anii ’60, ’70 și ’80 s-au făcut mai multe eforturi în Germania de Vest pentru judecarea celor care s-au făcut direct responsabili de crime împotriva umanității, (de exemplu:Procesele de la Auschwitz). Cu toate acestea, mulți dintre cei care nu au fost printre conducătorii importanți au continuat să trăiască nestingheriți în toată această perioadă și mai târziu, în timp ce alții au reușit să fugă și să se ascundă în alte țări.

În toate statele europene în care au existat mișcari fasciste s-au luat măsuri legale pentru pedepsirea membrilor fostelor partide naziste sau fasciste. Totuși, unii dintre foștii conducători naziști au găsit mijloace de a se adapta noilor circumstanțe.

Copiii naziștilor, cei născuți în teritoriile ocupate de armata nazistă și care au avut ca tați soldați germani, inclusiv copiii Lebensborn, au fost uneori victimele diverselor represalii necontrolate, neoficiale.

Organizarea celui de-al Treilea Reich 

Conducătorii Germaniei naziste au creat un număr mare de organizații pentru a-i ajuta să rămână la putere. Au reînarmat și au întărit armata, au pus la punct un aparat al securității statului extrem de puternic și și-au creat propria armată a partidului, Waffen SS.

Numind în diferite poziții din guvern numai membri ai partidului nazist NSDAP, până în 1933, guvernul german și partidul nazist au devenit practic una și aceeași organizație. Până în 1938, prin intermediul politicii de Gleichschaltung, instituțiile politice și administrative locale și-au pierdut orice putere și au fost subordonate liderilor naziști cunoscuți sub numele de Gauleiter (aceștia erau liderii provinciilor, în germană Gau, conform noii împărțiri administrativ-teritoriale).